Anul trecut, peste 16.000 de cărţi funciare au fost eliberate gratuit pentru proprietarii de imobile din judeţul Suceava, prin Programul naţional de cadastru şi carte funciară.
Lucrările au fost finanţate din veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
În cadrul lucrărilor de cadastru general pe sectoare cadastrale au fost înregistrate 16.436 imobile, reprezentând o suprafaţă de 10.000 hectare de teren agricol din judeţul Suceava.
Anul trecut OCPI Suceava a semnat contracte de finanţare cu 101 de unităţi administrativ-teritoriale, iar 83 dintre acestea au încheiat contracte de prestări servicii de cadastru general pentru aproximativ 98.253 imobile, reprezentând o suprafaţă de 34.608 hectare.
Au fost scoase la licitaţie primele 3 UAT -uri din judeţ care vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile : Pojorata, Poiana Stampei şi Vama.
Din totalul de 114 UAT -uri din judeţul Suceava, două ( Moara şi Mănăstirea Humorului ) sunt cadastrate în proporţie de sută la sută, iar în alte 97 se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor.
SERGIU JIPA
reporter@ziaruldepenet.ro