Deşi picturile sale sunt răspândite pe internet, stârnind adesea interesul mai ales pentru puternica formulă iluzorie ce le caracterizează, a căuta detalii despre activitatea artistei este destul de anevoios. Intuiesc faptul că distinsa artistă refuză contactul cu noua tehnologie, preferânu-l pe cel vizual, real, în detrimentul celui virtual. Astfel, devine extrem de anevoios de a-i găsi repere biografice şi cred că ea nu pune preţ pe asemenea înregistrări. Un indiciu în susţinerea acestei idei ar fi tematica preferată înregistrată în tablourile sale. „The Earth is My Mother”, declară artista, susţinându-şi afirmaţia şi vizual „construind” un tablou cu acelaşi nume, dar şi o întreagă colecţie de galerii ce au ca temă natura. Intrând în succintele sale detalii biografice, găsim lesne şi explicaţia celor constatate.
Bev Doolittle[1] s-a născut și a crescut în California. În 1968, a absolvit Colegiul de Design din Los Angeles. În timpul şcolii l-a intâlnit pe viitorul ei soţ, Jay și imediat după căsătorie au pornit într-o excursie la Bryce Canyon și Parcurile Naționale Zion in scopul de a se inspira pentru ulterioarele picturi… şi s-au întors cu o sumedenie de idei… Însă în următorii cinci ani familia Doolittle a fost implicată în numeroasele producții de artă și televiziune din Los Angeles. Deşi erau bine plătiţi, cei doi soţi au constatat că încet încet tind să se plafoneze şi, astfel, şi-au reluat incursiunile în natura sălbatică: vestul Statelor Unite, Canada, Baja California și Africa de Est. Acum trăiesc aproape de natură în California. Subiectele lui Bev Doolittle sunt inspirate de lumea exterioară, vie, de natură. „Încerc să privesc dincolo de cele evidente și să creez picturi unice și semnificative care să descrie sălbăticia vestului american precum şi viaţa locuitorilor ei”, spune artista. „Am iniţiat un concept pe care încerc să-l consolidez cu desene puternic ancorate în hiper-realism. Îmi doresc ca să-i determin pe oameni să gândească atunci când privesc spre tablourile mele”.
„Music in the wind” este un exemplu sugestiv în care se poate descoperi chipul unei cântăreţe din fluier. Buşteanul orizontal este tocmai acest instrument mânuit magistral de Mama Natură, tânăra amerindiană având rol subversiv, de a deturna căutarea superficială a privitorului, lăsând descoperirea profunzimii celor cu mintea stăruitoare.
Tot înspre profunzime, spre stăruinţa privitorului de a căuta să „desprindă” din detaliile pricturii, contururile ce definesc personajele scenei, este şi exerciţiul revelaţiei oferit de cele două tablouri (Eagle Heart) reprezentând o căpetenie amerindiană. Prefer să aşez alături cele două picturi pentru că subiectul este identic, dar modalitatea de realizare este diferită, cel puţin din punct de vedere cromatic. Antiteza poate ajuta privitorul spre descoperirea multiplelor detalii ce sunt camuflate în aceste compoziţii, artista păstrând aproape până la identitate matricea constructivă a tablourilor.
„În acest tablou, am folosit indianul ca simbol pentru omul care trăiește în armonie cu natura. Credința sa în inima vulturului este atât de puternică încât el este înconjurat de protectorii săi spirituali, încât devine una cu spiritul, stâncile și zăpada”, precizează Bev[2].
Arta iluziei este atât de bine ticluită încât necesită un efort consistent din partea privitorului pentru a descoperi detaliile. Figurile sunt bine camuflate, asemenea mimetismului folosit de vietuitoarele pământului în sălbăticie. Alăturând cele două picturi, am dorit să evidenţiem accentul pus înspre iluzare: unul spre periferie, contur, celălat orientat spre centru, ambele ajutând privitorul spre desconspirare. Oricum, rămâne, în final, forţa de pătrundere a privitorului, de forţa minţii acestuia cu care Bev Doolittle îşi permite să se joace,… şi se joacă frumos!…
GABRIEL TODICĂ
Picture source: http://www.bnr-art.com/doolitt
https://www.youtube.com/watch?v=Lm2TT2ztHco
[1][1] http://www.artandnature.com/doolittle.html
[2] http://www.bnr-art.com/doolitt/eagleheart.htm