Continuă telenovela închirierii cafenelei din zona de agrement Tătărași – Suceava, cafenea care a stat închisă de la inaugurarea bazei ( aprilie 2018 ), deoarece licitația câștigată de firma Royal Fragment administrată de Andrei Ciutac, fiul secretarului Primăriei Ioan Ciutac, a avut un nivel prea ridicat pentru posibilitățile de plată.
În ședința din 31 ianuarie, consilierii locali ar putea vota aprobarea unei noi licitații pentru cafeneaua de 88 metri pătrați, la un preț de pornire de 9 lei / mp / lună.
Durata închirierii va fi până la 31 decembrie 2021, la expirarea termenului contractul putând fi prelungit prin simplul acord de voință a părților.
Primarul Ion Lungu a declarat că va propune ca licitația să fie închisă și nu cu strigare ( ca cea de anul trecut ), anulată după ce a fost câștigată de Ciutac.
După ce a plusat consistent, el și-a dat seama că valoarea de 16.720 lei chirie pe lună este, totuși, prea mare, așa încât a contestat singur rezultatul.
Ulterior, Ciutac jr. a reușit să facă ceva profit, amplasând în celălalt capăt al zonei de agrement o rulotă de 4 mp. cu vânzare de băuturi și produse alimentare, pentru amplasarea căreia a plătit doar 1.860 lei pe o perioadă de 3 luni, în baza unui contract de utilizare a spaţiului public.
De notat că el deține o rulotă asemănătoare și în parcul Universității.
Ca fapt divers, Andrei Ciutac mai are și funcțiile de președinte al clubului de fotbal Foresta ( după ce a demisionat o perioadă ) și președinte al organizației municipale PMP Suceava ( funcție obținută la scurt timp după ce s-a înscris în partid ).
DAN PASCARU
reporter@ziaruldepenet.ro