Azi, consilierii județeni PSD Suceava au întrerupt ședința timp de aproximativ 10 minute pentru a se pune de acord asupra transferului clădirii de pe strada Vasile Bumbac nr. 14 către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava.
Cerearea DNA a fost formulată în februarie 2016, dar între timp în clădirea respectivă au funcționat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor și Asociația Județeană pentru Apă și Canalizare.
Prezent în sala de ședințe, procurorul șef DNA Suceava Mihaela Mihai – Popa a spus, pe un ton destul de sever, că “adresa din decembrie 2018 s-a referit strict, punctual, la spațiul din strada Bumbac, unde aveam informații ( rumoare în sală – n.r. ) că a funcționat Protopopiatul.
Nu orice spațiu poate fi sediu pentru o structură cum este Parchetul, care face activitate de urmărire penală, ceea ce implică mai multe riscuri.
Acum avem un spațiu impropriu, la etajul 4 al clădirii Parchetelor, sunt acolo 8 birouri.
Sunt birouri de câțiva metri pătrați în care lucrează un procuror și 2 ofițeri, nici nu poți respita aerul, darmite să mai faci anchete și audieri” și a dat citire articolelor de lege pe care s-a bazat solicitarea.
Probabil nepicându-i bine tonul procurorului șef DNA Suceava, consilierul PSD Dan Cușnir a remarcat că “solicitarea depusă la mapă este superficială ca și conținut.
Riscul este că o solicitare făcută superficial riscă să fie tratată superficial.
Nimeni nu contestă că DNA are nevoie de un nou sediu, dar de câte birouri are nevoie DNA ?
S-ar putea ca această clădire să fie prea mare pentru dvs”.
Răspunsul lui Mihai – Popa a fost sec : “Pentru detalii tehnice vă rugăm să vă adresați departamentului economic – financiar de la Direcția Națională Anticorupție.
Rămânem fermi pe solicitarea făcută, imobilul din strada Bumbac.
Dvs. nu lucrați în acest domeniu și nu aveți de unde să știți care sunt criteriile și condițiile care trebuie îndeplinite”.
Consilierii județeni PSD au schimbat priviri lungi, apoi discuții pe ton redus, după care Cușnir a solicitat pauză pentru consultări.
La revenirea în sală, consilierul PSD Mihai Grozavu a cerut“să fim respectați ca instituție, indiferent cine se supără.
Vrem să ne păstrăm bunurile utile, uitați-vă la clădirea aia, nu avem nevoie de ea, ce naiba…
Acum e un fel de presiune, dar vom vota pentru”, după care s-a trecut la vot.
Toți cei 37 de consilieri PNL și PSD au votat pentru.
DNA Suceava a primit transferul clădirii de pe strada Vasile Bumbac pe o perioadă de 15 ani.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor și Asociația Județeană pentru Apă și Canalizare se vor muta într-o clădire a CJ de pe strada Mihai Eminescu ( vizavi de ACET ).
DAN PASCARU