La ședința Consiliului Local Suceava din urmă cu două zile s-a aprobat de principiu cumpărarea de Primărie a unor clădiri proprietatea TASA, pe strada Traian Vuia, închiriate în prezent de TPL.
Valorea rezultată în urma solicitării TASA ar fi de 650.000 euro.
Situația de pe strada Traian Vuia este de mulți ani alambicată, deoarece terenul aparține TPL, iar clădirile TASA.
Vorbind în legătură cu acest subiect, primarul Ion Lungu s-a referit și la o eventuală mutare a autogării de pe strada Vasile Alecsandri, care aparține tot TASA : “Am auzit din gura proprietarului că sunt dispuși chiar să renunțe la autogara din centru, un lucru foarte important pentru municipalitate ca și fluidizare de trafic.
E proprietatea lor, dar să nu mai fie activitate de autogară, mâine poate să facă, nu știu, restaurant de 7 stele, dar să nu mai fie autogară, că e foarte aglomerat”.
Autogara din centrul Sucevei a fost dată în folosință în perioada comunistă, în ultimii ani traficul rutier de pe străzile adiacente, în special Vasile Alecsandri și Petru Rareș, fiind excesiv de aglomerat.
Cele două străzi sunt incluse în proiectul Primăriei de introducere a sensului unic pe bulevardele 1 Mai și George Enescu și pe străzile de legătură.
DAN PASCARU