Ieri seară, în timp ce acționa pe bulevardul Corneliu Coposu din municipiul Suceava, un echipaj de poliție a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea și blocarea acestuia.
Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un tânăr de 20 ani din Șcheia.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că tânărul are permisul de conducere suspendat.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
S-a întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat.
SORIN NICA
reporter@ziaruldepenet.ro