Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Suceava a organizat o acțiune pe raza municipiului Suceava și a comunei Arbore pe linia prevenirii și combaterii faptelor de evaziune fiscală și comerț ilicit, inclusiv cu animale și produse de origine animalieră, în cadrul căreia au fost verificate 27 de entități economice, fiind aplicate 27 de sancțiuni contravenţionale în valoare de 56.000 lei.
Polițiștii au mai confiscat bunuri în valoare de 400 lei.
De asemenea, Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Suceava a organizat o acţiune punctuală în pieţele şi bazarul din municipiul Suceava pe linia prevenii și combaterii comercializării ilicite de ţigări de provenienţă extracomunitară.
Au fost identificate 11 persoane cu vârste între 24 și 68 ani, toate din județul Suceava, care deţineau sau comercializau fără drept ţigări de provenienţă extracomunitară, fiind întocmite dosare penale pentru contrabandă.
O mare parte din pachete cu ţigări de contrabandă au fost descoperite de polițiști ascunse în diverse locuri, respectiv în scaune şi mese cu plafon dublu sau compartimente special amenajate pentru a nu putea fi găsite de organele de control.
Întreaga cantitate, respectiv 743 pachete, a fost indisponibilizată, urmând ca în cadrul acestor cauze penale să fie calculate sumele cu care bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat.
SORIN NICA
reporter@ziaruldepenet.ro
Foto : IPJ Suceava