Strada Ștefan cel Mare din centrul Sucevei a fost pavată, prin fața Palatului Administrativ, cu granit made in China, la fel ca și piața centrală. Dacă nu s-ar fi circulat cu vehicule mai mici sau mai grele, sigur plăcile ar fi rămas la locul lor…
DANIEL BOGHIȚA
Unde ești acum, Oana Șlemco? Unde este acum Oana Șlemco, Dan Pascaru? Ai uitat de străduța de la Palat, nu-ți mai pasă de dăluțele de granit, sărăcuțele, sparte de traficul rutier scăpat de sub control? Ai scăpat Suceava, Regiunea de Nord-Est, România, Europa, la urma urmei, după nopți nedormite și campanii de presă susținute, de bugetarii nesimțiți, salariați ai prefecturii și consiliului județean, care își parcau mașinile, cu legitimații de parcare, pe carosabilul necarosabil al primarului Lungu! Nu ne lăsa! Dacă ai văzut filmul Free Willy, continuă campania, numește-o Free The Chinese Granyte! Hai, poți să o faci, amintește-ți cum ți-ai salvat poponețul la Vicov, în 2008, cînd era să te îneci în tsunami-ul apelor de jumătate de metru!