PSD Suceava a emis, azi, un nou comunicat de presă anti – PNL, în care arată că toate acuzațiile din ultima perioadă “fac parte dintr-un joc politic, în vederea obținerii unui electorat mai mare la alegerile pentru Parlamentul European”.
Departamentul de comunicare coordonat de senatorul Ioan Stan spune, printre altele, că “parlamentarii PSD de Suceava nu au votat amendamentele propuse de PNL, deoarece acestea erau deja cuprinse în structura de buget.
Amendamentele parlamentarilor liberali suceveni erau nejustificate și se suprapuneau peste prevederile existente în proiectul de buget.
Oare au uitat că sunt în minoritate, iar coaliția PSD – ALDE este cea care guvernează țara și o face chiar bine ?
Nu suntem o filială a PSD Teleorman, ci suntem o organizație politică de județ care nu stă în umbra unui președinte, așa cum PNL de Suceava construiește campania politică a lui Klaus Iohannis, dirijată de Gheorghe Flutur”.
DAN PASCARU
PSD a dat pensii și salarii la toți romanii nu numai la Teleorman.
Îndatorând o tara intreaga, distrugând macroeconomia României. Iar inflatia, cursul euro si cresterea dobanzilor au anulat toate aceste cresteri, dar mintea voastra prosta nu poate discerne. Dupa ce termina justitia si isi salveaza conducatorul iubit, PSD va da bir cu fugitii. Atunci va trebui sa existe un nou PDL care sa salveze Romania de la faliment. Cu ce pret?
Organizația județeană PSD Suceava este filială a organizatiei PSD Fălticeni.
Cine se scuză, se acuză. Cam rușinos să te compare lumea cu Teleorman.Așa rămâne PSD în istorie…partidul de 500.000 de membri condus de un dictator din cel mai sărac județ, Teleorman. Na, la Suceava, condus de Ioan Stan, din cel mai sărac oraș din județ. Bleah.