Casa de Pensii Suceava decontează pentru asiguraţii care au suferit accidente de muncă ori au dobândit boli profesionale următoarele prestaţii şi servicii : reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă, compensaţii pentru atingerea integrităţii, despăgubiri în caz de deces, rambursări de cheltuieli, indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, pensie invaliditate ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională, pensie de urmaş în cazul decesului ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională.
În perioada 3 ianuarie – 15 februarie, instituția a decontat cheltuieli pentru spitalizarea asiguraţilor care au suferit accidente de muncă, în sumă de 16.154 lei.
Au fost acordate compensaţii pentru atingerea integrităţii persoanelor care au rămas cu deficienţe în urma unor accidente de muncă, în cuantum de 3.800 lei şi despăgubiri de deces în sumă de 36.156 lei.
Pentru 377 asiguraţi, din fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, a fost decontată suma de 449.342 lei, reprezentând pensii de invaliditate şi de urmaş.
Pentru angajatori, Casa de Pensii Suceava a decontat 21.342 lei, reprezentând contravaloarea indemnizaţiilor plătite lucrătorilor pentru incapacitatea temporară de muncă cauzată de accidentele de muncă.
Pentru 6 evenimente petrecute la locurile de muncă din alte state, CJP Suceava a făcut schimb de formulare europene cu instituţiile abilitate, urmând să deconteze spitalizările asiguraţilor, în cazul în care vor fi întrunite condiţiile legale pentru înregistrarea acestor evenimente ca şi accidente de muncă.
DAN PASCARU
reporter@ziaruldepenet.ro