Președintele organizației județene PNL Suceava Gheorghe Flutur a susținut azi, alături de primvicepreședinții Ioan Balan și Ion Lungu, o conferință de presă în cadrul căreia a anunțat “intrarea în linie dreaptă pentru pregătirea alegerilor europarlamentare”, accentuând că “ne propunem să facem o figură bună, dar nu ne-am stabilit un procent”.
Flutur a criticat din nou “aruncarea la coș” de cătremajoritatea PSD – ALDE a celor 32 de amendamente depuse de parlamentarii liberali din județul Suceava și a anunțat că declanșează procedurile pentru construcția unui spital pentru copii în municipiul Suceava, cu o capacitate de 350 paturi.
“Prima dată, cât putem, dăm drumul la studiul de fezabilitate din sursele noastre.
Vom pune și noi ( Consiliul Județean – n.r. ) bani, căutăm și alte surse de finanțare, dar nu putem să mai așteptăm.
Și Primăria Suceava s-a anunțat dispusă să pună umărul, deși n-o duce așa de bine cu bugetul…
Am cerut proiect finanțat prin Compania Națională de Investiții, dacă n-o să se poată, ne vom strădui cât putem din surse proprii”, a precizat Flutur.
Spitalul pentru copii, care va integra și maternitatea, ar urma să fie amplasat în curtea spitalului vechi ( foto 2 ) și va avea 3.750 mp. cu subsol, parter și 5 etaje.
Flutur a menționat că “prin reorganizarea secției de pediatrie a Spitalului Județean ne-ar mai trebui 70 – 80 de paturi, nu mai mult.
Există o rezistență a regiunilor mari, care nu par încântate ca Suceava să aibă un spital de copii”.
DAN PASCARU