Aseară, o patrulă din cadrul Poliție municipiului Suceava a oprit pentru control, pe strada Ion Irimescu din localitate, autoturismul condus de un tânăr de 18 ani din Șcheia.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere auto pentru nicio categorie auto.
S-a întocmit dosar penal pentruconducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.
SORIN NICA
reporter@ziaruldepenet.ro