Nu ştiu dacă am fost autorizat să pătrund suficient în structura internă, ezoterică, a romanului „Lazăr – preţul unui crez” al domnului col (r) Ion Ciucur (Ed. „Next book”, Constanţa, 2019), încât să pot emite judecăţi suficient de profunde, dar am avut revelaţia unei similitudini, pe care am găsit-o în romanul scriitorului rus, Evgheni Vodolazkin: „Laur”. Şi chiar dacă cele două romane, de autori atât de diferiţi rezonează chiar şi în ritmul titulaturii, similitudinea este în planul mesajului profund creştin, biblic: iubirea aproapelui. Dacă în romanul lui Evgheni Vodolazkin, personajul are parte de o metamorfoză în patru planuri, plecând de la vraciul dezinteresat material, medicul fără arginţi ce soarta l-a aşezat în apropierea unei comunităţi rurale, evenimentele tragice, datorate unui egoism născut din infantilismul vârstei, îl obligă să trăiască experienţe ce-l vor determina să evolueze spiritual, parcurgând mai multe etape, probabil absolut necesare pentru înţelegerea de dincolo de aparenţe. Devine „nebun întru Hristos”, apoi pelerin spre Mormântul Sfânt, ca apoi, ca isihastru, să înţeleagă forma supremă de iubire, trăind-o şi jertfindu-se pentru ea în iubire pur dumnezeiască. Poate că e şi o parcurgere a înţelegerii iubirii sub formele ei definite de precepţia grecească: eros, philia, storge şi agape.
Romanul „Lazăr – preţul unui crez” te îndeamnă, încă din titulatură, să cauţi înţelegeri mistice, iar fascicola „Polovragi – colţ de rai”, împreună cu care se distribuie cartea, desăvârşeşte această supoziţie. Suntem tentaţi să credem că romanul ne va purta pe un domeniu exclusiv ezoteric, mai ales că Lazăr este numele unui personaj biblic pe care Iisus l-a înviat din morţi, dar numai prin lecturarea lui putem găsi explicaţia asupra acestei metafore. E totuşi o înviere pe care autorul o face utilizând experienţa sa de politist, dar şi conjugând multiplele sale experienţe extrapoliţieneşti. Ţin să fac această precizare pentru că, în esenţă, cartea are toate atuurile de a fi considerat roman poliţist (sau cel puţin, roman de aventuri), numai că este privit de astă dată, nu din perspectiva omului legii, ci din cea a ilegalistului. Spun „a ilegalistului” şi nu „a infractorului” pentru că există o mare diferenţă între aceşti tremeni, deşi rămâne tentaţia de a-i asocia până la identificare. Autorul explică şi în prefaţă, şi în anexă, motivul ce a stat la baza crearii tandemului roman-fascicolă: rezistenţa împotriva instaurării comunismului în România.
Fiindcă m-am născut într-o societate socialistă, cunoscând partea ei finală, dar şi partea de început a aşa-numitei „tranziţii”, cu desăvârşirea societăţii de azi, pe care nu ştiu dacă pot s-o calific într-un fel, pot înţelege trăirile personajului principal Lazăr Marin şi a frustrărilor sale devoalate în finalul romanului. Pornit din revoltă pe drumul ilegalistului, împreună cu alţi apropiaţi, Lazăr este obligat nu numai să lupte chiar şi cu arma în mână, ci şi să supravieţuiască în condiţiile instalării regimului socialist, de sorginte sovietică, în România, imediat după război. Cu speranţa că vor reuşi să întoarcă lucrurile spre normalitate, acţiunile lor sunt îndreptate împotriva ocupantului rus pentru că prin înfiinţarea „Sovrom”-urilor despuiau populaţia de puţina avere pe care o mai aveau, iar ţara, în ansamblul ei, de resursele naturale. Să fi găsit oare autorul o similitudine, în oglindă, cu prezentul? În orice caz, spre deosebire de mine, el a trăit aceste evenimente şi are toată expertiza de a le povesti, fie şi prin vocea personajelor sale. Romanul este o ficţiune – aşa declară autorul – dar sunt convins că are suficiente date inspirate din realitate. Spre deosebire de romanele copilăriei mele în care miliţianul era personajul pozitiv, în romanul lui Ion Ciucur există o răsturnare de situaţie. Banditul, aşa cum era categorisit luptătorul anticomunist, este prezentat acum din perspectivă pozitivă, luptătorul având calităţi morale excepţionale, fiind obligat să ucidă numai constrâns de situaţie, numai pentru a supraviaţui. Datorită faptului că a fost nevoit mereu să se ascundă, urmărit mai ales de Securitate, Lazăr Marin îşi schimbă periodic identitatea. Soţia sa nu mai ştie nimic de el – şi ar fi fost periculos să ştie – încât pentru comunitatea satului el este ca şi mort. Ba mai mult, conjunctura face ca la un moment dat să obţină actele de identitate ale unui decedat, dar de care se foloseşte cu succes pentru o bună perioadă de timp. Întoarcerea din morţi a lui Lazăr survine odată cu amnistia partizanilor politici, care se dovedeşte a fi o manevră iscusită a conducerii comuniste de atunci şi, pe cale de consecinţă, de a-i ţine mai uşor sub observaţie, scoţându-i la suprafaţă, din ilegalitate, în ochii Securităţii. Şi Lazăr este obilgat să semneze un angajament şi în condiţiile instalării liniştii din ţară. Constată şi beneficiile construcţiei socialiste, cu tot cu părţile sale negative. Devine un adaptat şi un tolerat al regimului, dar are şi şansa de a asista la căderea comunismului şi de a-l trăi.
În final, cred că Lazăr trăieşte, în esenţă, tot o metamorfoză, este un ideal de luptător. Un iubitor de ţară care resimte în felul său perceptia comunităţii asupra iubirii: o iubire mai specială, tot una faţă de aproape, poate gândită şi în parametri creştini, dar puţin mai restrictivă, prin renunţarea la universalitate în folosul gintei. Autorul îi spune simplu: patriotism. Şi pledează pentru el.
În data de 27 martie 2019, la Muzeul „Bucovinei”, la ora 13:00, va fi lansarea de carte în care autorul romanului „Lazăr – preţul unui crez” îşi va expune punctele sale de vedere. Atunci veţi afla mult mai multe decât ceea ce mie mi-a fost îngăduit să aflu prin lecturarea cărţii. Şi veţi putea intra în posesia ei.
GABRIEL TODICĂ
