Aseară, un bărbat de 37 ani din Valea Moldovei, în timp ce conducea bicicleta pe DJ 177C, în afara localităţii Valea Moldovei, a început să circule sinuos, posibil pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei, pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un tânăr de 30 ani din comuna Capu Câmpului, care observând deplasarea sinuoasă a biciclistului, a încercat să-l evite, virând stânga, moment în care şi biciclistul a încercat să revină pe sensul său de mers.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a biciclistului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Având în vedere starea de sănătate a biciclistului, acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă i s-a recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul Gura Humorului.
Pentru a atrage atenția asupra acestor pericole în trafic, o dată cu sezonul de primăvară, polițiștii de prevenire și polițiști din cadrul secțiilor rurale de poliție au inițiat activități de informare și responsabilizare a bicicliștilor și distribuire materiale și veste reflectorizante.
S-au purtat discuții cu peste 100 de bicicliști, minori și adulți, fiindu-le prezentate elemente de legislație rutieră specifice și pericolele la care se expun prin nerespectarea regulilor rutiere.
SORIN NICA
reporter@ziaruldepenet.ro
Foto : IJP Suceava