Teatrul Municipal Matei Vișniec Suceava anunță intrarea în producție a spectacolului Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama de Matei Vișniec, în regia lui Ioan Brancu, care va avea premiera pe 17 mai, la ora 19.00, în deschiderea Zilelor Teatrului Matei Vișniec 2019.
Regizorul Ioan Brancu spune că ”eroii poveștii sunt trei copii, Eliza, Adrian și Manuela, ai căror părinți lucrează în Italia.
De copiii rămași acasă are grijă bunica, pisica și cățelul.
În camera copiilor apare un extraterestru, cei patru fac cunoștință și, după ce extraterestrul le dăruiește bulgări de timp, un plan îndrăzneț își face loc în mintea lor : îl roagă pe misteriosul lor vizitator să-i ajute să termine casa începută de părinții lor, pentru ca aceștia să se poată întoarce acasă, pentru că părinții așa spun, că de asta au plecat, ca să strângă bani să-și construiască o casă nouă.
Extraterestrul îi ajută, apoi le îndeplinește cele mai arzătoare dorințe, iar la despărțire nu vrea, ca amintire, decât niște mărunțișuri, printre care o pijama”.
Distribuția : Cristina Florea, Horia Butnaru, Clara Popadiuc, Răzvan Bănuț, Alexandru Marin, Bogdan Amurăriței, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Cătălin Mîndru, Cosmin Panaite
Prețul unui bilet va fi 25 lei.
TEODOR PUȘCAȘU