Polițiștii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei și Brodina au descoperit, în apropierea frontierei de stat, mai multe colete cu țigări.
Baxurile abandonate au fost transportate la sediile sectoarelor, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 13.660 pachete, în valoare de 160.300 lei.
Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru contrabandă și de trecere ilegală a frontierei de stat.
SORIN NICA
reporter@ziaruldepenet.ro