Primăria Suceava va prelua în administrare grădinița cu program prelungit a Colegiului Mihai Eminescu, pentru a finaliza lucrările, după care o va returna instituției de învățământ.
Necesarul pentru încheierea lucrărilor este de 848.200 euro.
“Conducerea școlii a adus, în sfârșit, expertiza tehnică și raportul de evaluare financiară.
Trebuie actualizat proiectul tehnic și demarăm lucrările, anul acesta – anul viitor să le finalizăm” a declarat, azi, primarul Ion Lungu.
Construcţia grădiniței de la Colegiul Mihai Eminescu a început în 2008, dar s-a lucrat doar 2 ani, după care întreruperea finanțării naționale și imposibilitatea alocării de bani locali au blocat orice demers, nici măcar lucrările executate nefiind achitate în totalitate.
În aceste condiții, 160 de preşcolari învaţă la parterul şi la etajul căminului destinat liceenilor, în spații curate, dar improprii educației.
DAN PASCARU