Nerespectarea unei hotărâri a Consiliului Local Suceava, cea de interzicere a afișării bannerelor, nu este o problemă pentru primarul PNL Ion Lungu, care azi a găsit explicația: “Se întâmplă totdeauna lucrul acesta, nu suntem în campanie electorală, suntem în precampanie.
Toate partidele au venit, au certificat de urbanism, autorizație, lucru absolut legal și restul nu comentăm.
Când intrăm în campania electotrală probabil sunt alte reguli, până atunci asta e…”.
El a mai spus că “lucrul acesta se întâmplă nu numai în Suceava, ci în toată România”.
Același primar Lungu, în 2016 ( la alegerile locale și parlamentare ) interzicea amplasarea bannerelor electorale în municipiul Suceava.
Amenzile au fost stabilite între 50 – 1.000 lei în cazul persoanelor fizice şi 150 – 1.500 lei pentru cele juridice.
“O să ne amendăm reciproc… ”, a spus azi Lungu, încercând un ton glumeț, fără a reuși prea tare.
Pe străzile principale din Suceava au fost agățate bannere electorale ale PNL, PSD, ALDE și PMP.
Alegerile europarlamentare se vor desfășura pe 26 mai, campania electorală fiind programată în perioada 27 aprilie – 25 mai.
DAN PASCARU
reporter@ziaruldepenet.ro