Un fălticenean a crezt că poate păcăli legea și se poate plimba cu mașina sa neînmatriculată. Un echipaj din cadrul Poliției municipiului Fălticeni a oprit miercuri seara, la ora 22.40, pentru control pe strada Republicii din localitate, autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu condus de un localnic de 22 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că autoturismul nu este înmatriculat, numerele de circulație provizorii fiind expirate din 03.07.2017 și au fost atribuite la acel moment altui autoturism.
Pe numele fălticeneanului s-a întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare”, ce va fi soluționat procedural.
SORIN NICA
reporter@ziaruldepenet.ro