La fel ca în fiecare an în care a funcționat aeroportul Salcea, lumina sfântă de la Ierusalim va ajunge la Suceava pe calea aerului, de Paști.
Șeful Consiliului Judeţean Gheorghe Flutur spune că a discutat pe această temă cu arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților Pimen și că “va fi o delegaţie de la Arhiepiscopie, formată dintr-un preot şi un mirean, care va pleca cu un avion privat la Bucureşti”.
Lumina sfântă este adusă la Suceava direct de la Ierusalim din 2009, când, la iniţiativa aceluiași Flutur, a fost distribuită parohiilor din judeţ şi din judeţele apropiate, inclusiv celor din regiunea Cernăuţi.
Până în 2009 lumina sfântă nu a venit cu avionul de la Ierusalim, dar slujbele de Înviere se desfășurau normal.
DAN PASCARU