Firma Loyal Impex a cîștigat licitația pentru lucrările de creștere a eficienței energetice a clădirii Primăriei Suceava.
“Din păcate, o parte din parcarea Primăriei va fi afectată de organizarea de șantier, nu avem altă soluție.
La fel va fi deranj în Primărie, nu ne vom muta în altă parte, costurile sunt foarte mari, ne vom tot roti pe aici dintr-un birou în altul, ne vom înghesui” a menționat azi primarul Ion Lungu.
Contractul de finanțare beneficiază de fonduri europene în valoare de 7,5 milioane lei, termenul de finalizare fiind 2 ani.
Proiectul prevede izolarea pereților exteriori, înlocuirea pereților-cortină din sticlă, schimbarea instalațiilor electrice și termice, montarea de panouri fotovoltaice pe terasa clădirii și noi corpuri de iluminat.
DAN PASCARU