Într-o frântură de apus, ruginie,
Pe un drum pustiu, scăldat într-o greoaie ceață
Ținând în mâinile-i calde, a vieții făclie,
O copilă-și caută promisa stea prin gheață.
Privind drumul argintiu, de mult timp visat
Se retrage brusc,suspinând temătoare,
Observând, în lacrimi, cum lacul înghețat
Se poate sparge sub ale ei picioare.
Îngenunchind cu teamă pe gheața instabilă,
Ținând în mâna-i dreaptă făclia, ea rostea
Lăsându-și fruntea-n jos, clipind stingher, umilă :
Dă-mi Doamne, aripi albe să zbor spre a mea stea!
Trec zile-ntregi și nopți, clepsidra se golește,
Iar vântul modelează chipuri ciudate-n ceață,
Copila nemișcată, cu spaimă se gândește
Cum se va sfărâma peretele de gheață…
Privind în adâncul ce-o poate înghiți
Își vede propriul chip învăluit în lacrimi
Ea nu mai va vrea singură a se minți,
De ce să se înece în propriile patimi?
Când steaua sa promisă nu va mai lumina,
Când făclia ce o ține se va stinge,
Și nici măcar atunci, ea nu va renunța
Iar aripile sale nimeni nu le va frânge.
DIANA TĂTAR, 14 ani,
Câmpulung Moldovenesc
