Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu polițiști din cadrul subunităților și secțiilor de poliție și lucrători ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au fost prezenți pe 30 aprilie și 1 mai în teren, pentru a se asigura că cetățenii se distrează în siguranță și organizează activități de picnic și grătar cu respectarea prevederilor legale.
Polițiștii au identificat un risc sporit privind furturile din auto, în contextul în care la activitățile de picnic mulți cetățeni nu își asigură mașinile sau lasă geamurile și portierele deschise pentru a asculta muzică.
Tocmai de aceea polițiștii au purtat discuții cu proprietarii vehiculelor pentru informarea și responsabilizarea acestora în vederea adoptării unui comportament preventiv.
Proprietarii vehiculelor au primit ghiduri cu recomandări preventive, iar copiii identificați în zonele de agrement au primit din partea polițiștilor cărți și jocuri puzzle pentru a petrece timpul liber în mod activ și constructiv.
Șoferii vehiculelor au fost atenționați să nu se urce la volan dacă au consumat alcool, fiind prezentate riscurile în plan juridic și personal.
Activitățile au fost desfășurate în Suceava, Adâncata, Ilișești, Gura Humorului și Voroneț.
Activitățile au fost derulate în sistem integrat, la acțiuni participând și lucrători ISU Suceava care au promovat recomandări preventive și au prezentat cadrul legislativ privind utilizarea focului deschis.
SORIN NICA
Foto : IJP Suceava