Ieri, la ora 20.05, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209B din comuna Mălini, o femeie de 34 de ani din municipiul Fălticeni, a acroșat și accidentat ușor o minoră de 9 ani, localnică, angajată în traversarea drumului, pe bicicletă, fără să se asigure.
Victima a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără să necesite internarea.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
SORIN NICA
reporter@ziaruldepenet.ro