Adrian Rey, liderul organizației județene PLUS Suceava, a susținut azi o conferință de presă alături de europarlamentarul Ramona Strugariu, în cadrul căreia a afirmat că numărul membrilor este deocamdată de aproximativ 200 și că organizarea se va face în cadrul unor “comunități locale, nu pe filiale”.
El a spus că alianța cu USR este “foarte bună, am stabilit principii și reguli de lucru”, în condițiile în care procesul de extindere a partidului va continua.
“Ne vom ghida activitatea după 12 principii esențiale: colaborare, inovare, educație, evoluție continuă, asumarea responsabilității, respect, competență, încredere, diversitate, rezultate, receptivitate și, cel mai important, integritate” a spus el.
Rey a fost ales președinte de Convenția Județeană PLUS, cu un mandat de 2 ani, echipa fiind formată din Beniamin Atodiresei -secretar general, Cristina Pavel -responsabil comunicare, Ionuț Donisan –trezorier și Vlad Hazi -responsabil strângere de fonduri.
Totodată, au fost aleși cei 4 membri ai Biroului filialei Suceava – Mihai Papuc, Gavril Joltea, Ioan Caulea și Sergiu Matcovschi și cei 19 delegați care vor participa la Convenția Națională PLUS ce va avea loc la București în decembrie.
Tot în cadrul Convenției județene a fost ales coordonatorul organizației de tineret, Generația PLUS, Nicolae Ciobîcă alături de 3 membri ai Biroului județean (Laurențiu Teodosie, Elena Corduneanu și Valentin Diaconescu).
Întrebat în legătură cu experiența profesională și politică, economistul Rey (36 ani) a răspuns că “am lucrat atât în mediul privat antreprenorial, cât și în domeniul neguvernamental, peste 4 ani în Cancelaria primului ministru ca instituție, deci nu am făcut politică până acum.
Am lucrat în perioada 2012–2016, cu Guvernele Ponta și Cioloș, pe un Compartiment de dezvoltare durabilă, eram coordonați de consilierul direct al prințului Charles în România.
Am fost consilier în instituția primului ministru, nu am fost numit acolo, am mers prin concurs”.
DAN PASCARU