În scopul reducerii riscului victimizării prin accidente rutiere în care sunt implicate autovehicule destinate transportului public de persoane efectuat prin curse regulate şi ocazionale, cât și autovehicule special destinate transportului de elevi, Serviciul Rutier Suceava, Serviciul Ordine Publică și Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Suceava împreună cu formaţiunile de profil din judeţ au organizat joi o acţiune pe DN 17 pe linia prevenirii, combaterii activităţilor de transport de persoane neautorizate, precum şi pentru verificarea legalităţii activităţii desfăşurate de către operatorii de transport autorizaţi.
Pe perioada acțiunii au fost controlate peste 200 de autovehicule, au fost testați cu aparatul etilotest 89 de conducători auto și au fost reținute 3 permise de conducere.
În cadrul acțiunilor au fost aplicate 33 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.885 lei inclusiv la acte normative care reglementează legalitatea transportului de persoane.
Totodată, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare și au fost indisponibilizate 3 autoturisme folosite de ,,pirații rutieri”.
Un bărbat de 44 ani din Fălticeni a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe DN 17 din Câmpulung Moldovenesc și efectua transport rutier de persoane contra cost, pe ruta România-Anglia fără a deține autorizație sau copie conformă valabilă.
Un bărbat de 33 ani din județul Neamț a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, zona Mestecăniș și efectua transport rutier de persoane contra cost pe ruta România-Belgia, fără a deține autorizație sau copie conformă valabilă.
Ambii șoferi au fost sancționați contravențional și s-a dispus reținerea certificatelor și a plăcuțelor cu numerele de înmatriculare, precum și suspendarea dreptului de utilizare a vehiculelor pentru o perioadă de 6 luni.
Poliţiştii solicită cetăţenilor și în special copiilor să nu apeleze la variante de transport neautorizate, punându-şi viaţa în pericol.
Există posibilitatea ca şoferii respectivi să nu posede permis de conducere sau să nu aibă abilităţile necesare transportatorilor rutieri autorizaţi, să fie sub influenţa alcoolului sau să aibă intenţii de natură infracţională.
De asemenea, astfel de vehicule utilizate nu sunt autorizate şi verificate din punct de vedere tehnic pentru desfăşurarea de activităţi de transport public de persoane.
SORIN NICA