Sâmbătă seara, militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu o autospecială și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament dintr-un bloc din municipiul Suceava, de pe strada Oituz.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în sufragerie, existând pericolul de propagare la întregul apartament.
Au ars obiecte de mobilier și s-au degradat finisajele interioare, din cauza fumului și a temperaturii ridicate.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de un fier de călcat lăsat sub tensiune.
SORIN NICA