Federația Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că modificarea de către Senat a art. 66 din Legea Educației Naționale, în sensul reducerii numărului de ore din planurile cadru pentru învățământul preuniveritar este o măsură care, aparent, va aduce beneficii elevilor, cu prețul concedierii a aproximativ 25.000 de cadre didactice.
Sindicaliștii spun că această măsură poate fi utilă sistemului de învățămât numai dacă va fi însoțită de alte măsuri absolut obligatorii.
FSLI susține că, după promulgarea acestei legi de către Președintele României, trebuie emisă o ordonanță de urgență prin care să fie prorogat termenul de aplicare al acestei legi până când vor putea fi luate acele măsuri suplimentare obligatorii.
„În caz contrar, avertizăm că există riscul major de declașare a unui conflict de amploare în învățământul preuniversitar.
Deși scăderea numărului de ore din planurile cadru a fost prezentată ca o măsură benefică, pentru că elevii vor sta mai puțin la școală, în realitate ei vor fi afectați de acest lucru, la fel cum vor fi afectate multe cadre didactice.
Să dai afară 25.000 de oameni înseamnă nu doar o lovitură pentru sistemul de învățământ, dar și pentru bugetul asigurărilor de șomaj, cât și pentru ceea ce înseamnă nivelul de productivitate sănătos într-o țară care nu are nevoie să bată pasul pe loc.
Punerea în practică a acestei legi, fără să se ia măsurile propuse, va fi evenimentul cu cel mai mare impact social negativ din istoria post-decembristă a României”, se menționează într-un comunicat.
DAN PASCARU