La Colegiul Militar Ștefan cel Mare Câmpulung Moldovenesc a debutat proiectul Erasmus+ „Era Integrated Learning Challenges”, care reunește cadre didactice și elevi din șase țări europene (România, Grecia, Spania, Bulgaria, Germania și Slovacia) într-un efort colectiv de îmbunătățire a componentelor europene și de promovare a valorilor naționale și instituționale.
O primă reuniune internațională a avut loc în Corfu – Grecia, unde colegiul câmpulungean a fost reprezentat de comandantul colonel dr. Romeo-Aurelian Popovici și profesor Monica Buculei.
Reuniunea a avut ca scop trasarea principalelor direcții de acțiune pentru primul an de mobilitate.
Cu acest prilej, delegația câmpulungeană a prezentat blogul proiectului care urmează a se construi ca produs final și care va fi utilizat ca resursă educațională la nivel european (Open Education Resource).
BEATRICE OȘEAN
Foto : CMCM