Pe 2 noiembrie s-au împlinit 149 de ani de la înființarea uneia dintre cele mai vechi instituții de învățământ din Fălticeni: Colegiului Național „Nicu Gane”. Un eveniment, ce marchează în urbe începutul unei tradiții în excelență. Dacă zidurile liceului ar avea suflet, ar simți freamătul zecilor de ani, în care elevii și-au ros coatele pe bănci, generație după generație, contribuind la renumele școlii.
Un istoric scurt pentru o istorie lungă
Realizând o incursiune în trecut, ajungem până la anul 1870, desigur, într-o zi de 2 noiembrie. Atunci își deschidea porțile gimnaziul „Alexandru Ioan I”. În 1892, gimnaziul preia numele lui Alecu Donici, având în vedere contextul politic. Deși vremea lui Cuza trecuse, mulți localnici rămăseseră simpatizanți, astfel încât s-a optat pentru numele neutru al unui fabulist basarabean, popular în epocă. Pe 1 aprilie 1923, gimnaziul este ridicat la rang de liceu, luând numele lui Nicu Gane, un scriitor și om politic român (ales de cinci ori primar al Iașului). Din promoția primilor absolvenți ai liceului, se remarcă: Ion Irimescu, Jules Cazaban și Grigore Vasiliu-Birlic. Venirea comuniștilor la putere aduce din nou schimbări în denumirea și organizarea școlii, dar în anii ’70 își redobândește numele de „Nicu Gane”. În 1977 este transformat în liceu industrial. La hotarul dintre milenii, în anii ’90 ajunge la formula pe care o știm astăzi, de liceu teoretic, iar în 1999 denumirea școlii devine Colegiul Național „Nicu Gane”.
De ce colegiu și nu liceu?
În esență, nu există diferențe prea mari. Denumirea aceasta nu schimbă cu nimic forma de organizare a unui liceu, însă îi atestă performanțele. Pentru obținerea statutului de „colegiu național”, liceele trebuie să dovedească (printre altele) o contribuție deosebită privind dezvoltarea învățământului, științei, culturii și sportului, la nivel local, regional, național sau internațional și o perioadă de activitate relevantă, de peste 75 de ani. Acest statut nu este permanent, iar după o perioadă de cinci ani este necesară reconfirmarea performanțelor.
Familia „găneștilor”
Zilnic sute de oameni trec prin dreptul statuii lui Nicu Gane, ce tronează mândră în fața unei școli pline de istorie. Majoritatea sunt elevi, care merg, ca oricare alții, ușor aplecați de ghiozdane și somnoroși. Ajunși pe holurile școlii ei calcă pe urmele lui Sadoveanu, ale lui Lovinescu, Irimescu și Labiș (ca să reamintim doar câteva din personalitățile marcante), dar și pe urmele a mii de liceeni care au pornit de aici cu nostalgiile și năzuințele lor.
Se împlinesc opt ani, din cei 149, de când sunt și eu elevă la „Nicu Gane”. Curând îmi voi împacheta trăirile și amintirile, luându-mi adio de la locul care m-a format. Mă bucur că pot trăi sentimentul apartenenței la marea familie a găneștilor. Aici sunt promovate valorile, iar astfel performanța este încurajată, numele școlii aflându-se în topurile olimpiadelor naționale și internaționale. Cu toate acestea, viața de elev nu-i perfectă, nereguli există ca peste tot și nu pot fi ignorate. Dacă „școala e un cimitir al tinereții” doar elevilor le rămâne să hotărască, educația este oricum pentru cei dispuși să o primească.
Roxana Robescu-Cercel,
clasa a XII-a E
Colegiul Național „Nicu Gane”
Felicitări pentru curajul de a apăra prestigiul acestui colegiu cu rezultate extraordinare în fiecare an. Meritul este al tuturor , elevi și profesori deopotrivă. Mult succes în continuare.
Acest articol bine structurat atestă calitatea studiilor “Nicu Gane” și subliniază încă o dată motivul pentru care ar trebui să fim mândri că facem parte din acest colectiv.