Ieri, 12.11.2019, la ora 13.00, o patrulă din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a identificat pe drumul forestier Râșcuța, din comuna Râșca, autoutilitara cu remorcă condusă de un bărbat de 43 de ani din comuna Bogdănești care transporta material lemnos.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la repetabilitatea transportului de material lemnos prin folosirea aceluiași aviz de însoțire prezentat pentru control de conducătorul auto, polițiștii au efectuat verificări, stabilind faptul că, în data de 12.11.2019 după ora 09.00, ansamblul rutier a efectuat un prim transport de material lemnos, iar în jurul orei 13.00 a fost identificat de polițiști efectuând al doilea transport.
În cauză s-a solicitat sprijinul specialiștilor Ocolului Silvic Râșca, care, în urma inventarierii materialului lemnos au stabilit faptul că, bărbatul transporta cantitatea de 49,86 m.c. buștean pentru gater din specia brad, cu 0,86 m.c. mai mult decât cea din documente.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar întregul materialul lemnos în valoare de 14.577 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Râșca.
SORIN NICA