Miercuri seară, în timp ce conducea autoutilitara pe DJ 174F din Șaru Dornei, un localnic de 23 ani a surprins și accidentat grav un bărbat de 39 ani din aceeași localitate, angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure.
Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă din cauza leziunilor suferite a decedat la unitatea medicală.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
SORIN NICA