Fălticenenii cu păr alb la tâmple își amintesc, cu siguranță, de sediul autogării din centrul vechi al orașului, în apropierea cimitirului ostașilor sovietici. Clădirea cu etaj (Casa Iorgandopol, după numele fostului proprietar – avocatul Dimitrie Iorgandopol) avea o sală de așteptare la parter și un turnuleț în partea din spate. Construcția era poziționată între strada Maior Ioan și o alta care astăzi nu mai există, stradă care urca din piață de-a lungul gardului cimitirului.
Autogara a funcționat până în 1972, când a fost mutată într-un sediu nou, în apropierea Uzinei electrice. Locul rămas liber a fost transformat în spațiu verde, iar în 1979 acolo a fost amplasată statuia lui Sadoveanu, operă a sculptorului Ion Irimescu. De fapt, întreaga piață a fost modernizată, punctul de atracție fiind atunci fântâna arteziană.
Dar timpul a trecut și fosta autogară a Fălticeniului mai dăinuie doar în fotografii și în amintirea unora.
TEODOR PUȘCAȘU
Foto 1 : MARINEL DĂNILĂ