Consilierii județeni vor majora, pe 19 decembrie, tarifele aplicate pentru activitățile de sortare și depozitare prestate de asocierea Florconstruct-Fritehnic-Ritmic Com la depozitul ecologic de deșeuri de la Moara.
Pentru activitatea de sortare a deșeurilor reciclabile se va aplica, de la începutul anului viitor, tariful de 15,14 lei/tonă la care se adaugă TVA, iar pentru activitatea de depozitare 124,07 lei/tonă la care se adaugă TVA.
Tarifele ofertate de asocierea firmelor sunt de 0,15 lei/tonă la care se adaugă TVA, respectiv 44,07 lei/tonă.
Majorarea este determinată de “ordonanța de Guvern referitoare la contribuția pentru economia circulară pentru fiecare tonă de deșeuri eliminată prin depozitare.
Această contribuție este în sarcina utilizatorilor serviciului de salubrizare și are ca scop stimularea colectării selective a deșeurilor corelată cu reducerea cantităților eliminate prin depozitare.
Pentru anul 2019 cuantumul contribuției este de 30 lei/tonă, iar din 2020 va fi de 80 lei/tonă”.
DAN PASCARU