În noaptea de sâmbătă spre duminică, militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Siminicea, au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din Siminicea.
La sosirea echipajelor ardeau o bucătărie de vară și o anexă, construite din lemn, corp comun, cu pericol de propagare la construcțiile învecinate.
Pe timpul intervenției, proprietara, în vârstă de 85 ani, a suferit un atac de panică.
Acesteia i-au fost acordate primele îngrijiri medicale de către echipajul pompierilor paramedici, care au transportat-o la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava.
Au ars construcția corp comun pe aproximativ 30 mp, elemente de tâmplărie, obiecte de mobilier, articole de uz casnic, materiale textile și altele.
S-au degradat finisajele interioare, iar la locuințele învecinate, elemente de tâmplărie (o fereastră și două uși).
De asemenea, s-a degradat și podul casei pe aproximativ 80 mp.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost foc deschis în spații închise.
SORIN NICA