Un bărbat din municipiul Suceava a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” după ce a căzut în gol, de la aproximativ 6,5 metri, printre balustradele de la casa scării din blocul în care locuiește.
Accidentul a fost sesizat prin 112 de către un vecin, ieri, la ora 19.22, iar un echipaj de ambulanță a preluat și transportat la U.P.U., unde a fost diagnosticat cu „politrumatism prin cădere de la înălțime, TCC, traumatism toracico abdominal, comă gr. IV”.
Polițiștii sosiți la locul au efectuat cercetări din care a rezultat că pe data de 4 ianuarie a.c., în jurul orei 19.20, un bărbat 62 ani din municipiul Suceava a ieșit din apartamentul vecinului său de scară, s-a dezechilibrat și a căzut de la etajul 2, de la o înălțime de aproximativ 6,5 m, printre balustrade, pe platoul de la parterul casei scării blocului în care locuiește.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.
SORIN NICA