Senatorul Ioan Stan, șeful organizației județene PSD Suceava, a expediat ieri presei un comunicat în care critică bine guvernarea PNL.
El spune că suma alocată de Guvernul Orban pentru echilibrarea bugetelor locale din județul Suceava în 2020 este cu 12,5% mai mică decât alocarea făcută de guvernul PSD în 2019.
“Colegii parlamentari liberali s-au bătut cu cărămida în piept că au obținut printr-un amendament de la actualul guvern plata ratelor din Programul Utilităţi şi mediu.
Nu este, însă, nimic nou, pentru că și guvernele PSD au acoperit ratele, ba și restanțele la acest program, doar că în bugetul asumat de puterea PNL-istă sunt acoperite doar parte din sumele din componenta de gaz și nimic din partea de termie, parte care reprezintă două treimi din valoare” susține Stan.
Șeful PSD Suceava trece apoi la autostrăzi, capitol care a reprezentat o problemă nerezolvată și pentru Guvernele PSD : “Dacă pentru Autostrada Nordului avem doar o mențiune în bugetul Ministerului Transporturilor, dar fără nicio alocare bugetară, pentru cele două tronsoane județene din Drumul expres care leagă Moldova de Muntenia și anume Pașcani – Suceava și Suceava – Siret au fost alocați bani pentru demararea studiului de fezabilitate și a celui tehnic.
Banii alocați, însă, au fost repartizați pentru 3 ani, astfel că finalul acestor studii se întrevede undeva în anul 2023”.
Stan ajunge și la investițiile județene, neuitând să menționeze că “alocarea anuală pentru centura Rădăuţi primește anul acesta de la PNL 31.500 mii lei mai puțin faţă de alocarea bugetară prevăzută pentru anul 2019, care a fost de 35.333 mii.
Cât despre centura municipiului Fălticeni, prevederea bugetară pentru anul 2020 cea mai rotundă cifră cu putinţă, zero.
Despre centurile Câmpulung și Vatra Dornei nu găsim în acest buget nimic”.
Demn de menționat este faptul că Ioan Stan este membru al Parlamentului României din anul 2000.
DAN PASCARU
Termina spitalul!!Tot veniți la televizor și mințiți ca e gata spitalul dar vineri turnau beton la scări și făceau pereții pe interior. Nu sunteți în starea să terminați două scări în 8 luni!!! Vin Coman și managerul la televiziunea ministrului PNL al Culturii înainte de Crăciun și ne mint că sunt gata scările. Ziariștii lui Pește prăjit de la Bucovina TV nu i-au văzut pe muncitori lucrând?
Monta libera practicata atunci cand taurii merg in libertate la pasune cu cireada de vaci, are avantajul ca sunt depistate si montate toate femelele in calduri, obtinandu-se un procent ridicat de fecunditate. Acest sistem are si o serie intreaga de dezavantaje si anume: taurii se epuizeaza foarte repede; nu se poate tine o evidenta a montei; nu se pot repartiza fatarile in tot cursul anului; se pot produce accidente; pot fi montate si vaci bolnave, ceea ce poate determina raspandirea anumitor boli ca bruceloza, trichomonoza, vaginita granuloasa, vibrioza etc.
La Fălticeni cred ca se vorbește despre centura de castitate. Primarul Coman spunea ca este o poveste frumoasa, ministru Cuc lansa licitația pentru centura în urma cu 4 luni, la biroul de sistematizare din primărie, dacă întrebi despre centura se uita unii la alții sa vadă dacă le lipsește de la pantaloni. Care este adevărul?
Adevărul este sub ochii tăi, Alexandru, dacă vrei să-l vezi! ‘Bagă’ pe Google ‘Fălticeni varianta de ocolire’ și vei găsi hotărârea de guvern – H.G. 1152/2010 – prin care prim-ministrul Emil Boc semna pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai Obiectivului de investiții ‘Varianta de ocolire Fălticeni’.