*Unul dintre ei este acuzat că a încercat să agreseze sexual un puști sub pretextul că a venit să cumpere substanțele cu efect psihotic la o oră nepotrivită
Pocurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au dispus, astăzi, reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților M.M.M., M.I.L., H.E.C. și V.A.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație și tentativă la viol.
Potrivit informațiilor oferite de procurori, inculpații M.M.M., M.I.L., H.E.C. și V.A.C. au constituit un grup infracțional organizat ce avea ca scop comiterea infracțiunilor de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație.
Astfel, inculpații M.M.M. și M.I.L. procurau și vindeau substanțele susceptibile a avea efect psihoactiv, atât direct de la locuința acestora, din orașul Gura Humorului, cât și prin intermediul inculpaților H.E.C. și V.A.C..
Inculpatul M.M.M. a recurs deseori la fapte de violență pentru a intimida persoanele pe care le suspecta că-i pot pune în pericol activitatea infracțională, printre cei agresați s-a aflat și inculpatul H.E.C
Totodată, la data de 22.06.2018, inculpatul M.M.M. ar fi încercat să agreseze sexual o victimă minoră, de sex masculin, sub pretextul că aceasta a venit neanunțată la domiciliul său, pentru a solicita produse cu efect psihoactiv.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că substanțele cu efect psihoactiv erau vândute la prețuri cuprinse între 10 și 20 de lei.
Astăzi, 15.01.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Suceava au efectuat un număr de 3 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate 2 laptopuri, 13 telefoane mobile, 3 carduri de memorie, un stick USB și o sabie.
În cursul zilei de astăzi, cei trei inculpați urmează să fie prezentați în fața magistraților de la Tribunalul Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Iași și a jandarmilor din cadrul BSIJ Bacău.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale.
–
SORIN NICA