Vineri între orele 6.30 – 9.00 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Ordine Publică au organizat o acțiune la căminul social nr. 2 aparținând Primăriei Suceava și în proximitatea acestuia, pe linia prevenirii şi combaterii actelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, pentru legalizarea persoanelor fătă cărți de identitate, precum și pentru identificarea și depistarea persoanelor care locuiesc fără forme legale în acest cămin.
La acțiunea organizată au participat 35 lucrători, dintre care 17 polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică, 6 polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale, 9 lucrători din cadrul Poliției Locale Suceava, 2 lucrători din cadrul I.J.J. Suceava și un funcționar din cadrul Primăriei Suceava – Biroul Evidența și Administrarea Imobilelor de Locuit.
În cadrul acțiunii au fost legitimate 48 persoane și au fost atenționate/avertizate 13.
Au fost verificați agenții de pază din zonă și au fost identificate 6 persoane străine de localitate, fiind legitimate și introduse în bazele de date.
De asemenea, au fost controlate 19 obiective și bagaje.
SORIN NICA