*în județul Suceava proiectele majoritare aparțin localităților cu primari PSD (21), apoi PNL(6) și PMP(1)
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 anunță într-un comunicat de presă că Ion Ghizdeanu, fostul președinte al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, este inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată.
Potrivit ziarului G4Media.ro, Ghizdeanu a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Procurorii susțin că în perioada 17 septembrie 2019 – 24 octombrie 2019 Ghizdeanu ar fi falsificat mai multe procese-verbale în care a menționat ”în mod mincinos” că membrii Comisiei de analiză și evaluare a proiectelor (din Fondul de Dezvoltare și Investiții – n.red.) s-au întrunit, au analizat și au propus pentru aprobare 1.080 de proiecte. În realitate, susțin procurorii, membrii comisiei nu s-au întrunit niciodată și nu au făcut nicio analiză, lista cu proiectele propuse spre aprobare fiind stabilită arbitrar de Ghizdeanu.
În județul Suceava sunt 28 de proiecte finanțate prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, în localitățile Fălticeni (PSD), Frumosu(PSD), Vicovu de Jos(PSD), Cajvana(PSD), Boroaia(PSD), Moara(PSD), Zvoriștea(PSD), Marginea(PNL), Iacobeni(PSD), Poiana Stampei(PSD), Coșna(PSD), Burla(PNL), Frătăuții Noi(PSD), Sadova(PNL), Moldovița(PNL), Fundu Moldovei(PNL), Pojorâta(PMP), Câmpulung(PNL), Vicovu de Sus(PSD), Cornu Luncii(PSD), Dumbrăveni(PSD), Vadu Moldovei(PSD), Vulturești(PSD), Ostra(PSD), Grămești(PSD), Drăgoiești(PSD), Todirești(PSD) și Ciprian Porumbescu(PSD).
Dintre acestea, 21 au primari PSD, 6 PNL și 1 PMP.
DAN PASCARU
Pai cum altfel, furaciune marca inregistrata PSD. Tot programul a fost gandit de Valcov si DraCnea pentru a putea fura bani de la buget, prin capii mafiei de la nivel local…tot ce se aloca se atribuia fara licitatie. Normal ca Ghizdeanu trebuia sa aleaga proiectele unde furaciunea avea continuitate si banii ajungeau unde trebuie. Parca aud pe unii ca iar are DNA ceva cu ei.