Deputatul Forța Națională de Suceava Alexandru Băișanu a organizat miercuri o conferință de presă în care a atacat subiectul zilei, noul coronavirus.
După ce a spus că nu vrea să inducă panică în rândul populației, el a criticat Guvernul PNL pentru lentoarea cu care acționează și, totodată, a venit cu propuneri pentru acțiunile viitoare împotriva acestei boli, deși o parte dintre acestea au fost puse în practică.
Ducând demagogia la maximum, Băișanu a spus că se impun carantinizarea tuturor punctelor de frontieră, achiziția materialelor igienico-sanitare și distribuirea către populație, dezinfecția zilnică în instituțiile de stat, amplasarea corturilor de prim-ajutor, Ministerul Sănătății să prezinte zilnic raportări, instruirea populației în mass-media, achiziția de containere modulare amplasate în zone izolate pentru carantină, reluarea activității Institutului Cantacuzino, fabrici care să producă măști și seringi, limitarea accesului în spitale, întrunirea operativă a CSAT, comunicare cu românii din diaspora.
“În lupta cu coronavirusul e nevoie de toate forțele națiunii române, indiferent de culoarea politică, e nevoie să ne unim forțele.
Îmi doresc să nu avem tendința de a ne panica, să luăm acest virus mai în serios decât orice alt virus”, a conchis el.
DAN PASCARU