În noaptea de sâmbătă spre duminică, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei Gura Humorului a oprit pentru control pe strada Mihail Kogălniceanu din localitate autoturismul condus de un localnic de 34 ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În momentul testării, bărbatul a devenit recalcitrant şi agresiv verbal la adresa agenţilor de poliţie, proferând expresii jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă, tulburând ordinea şi liniştea publică și determinând mai mulţi locuitori ai imobilelor învecinate să iasă la geamuri.
Conducătorul auto a avut acelaşi comportament şi la spital, la adresa personalului medical.
I s-a întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar în baza probatoriului administrat, a fost reţinut de polițiști pentru 24 ore şi încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.
–
SORIN NICA