Echipe mixte, formate din 294 de polițiști, 118 polițiști locali, 39 de militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale și 36 de jandarmi, au efectuat, în data de 27.03.2020, verificări privind respectarea măsurii de autoizolare, locațiile de carantinare instituționalizată și respectarea interdicțiilor pe timpul Stării de Urgență de către societățile comerciale
Au fost verificate 3647 de persoane aflate în autoizolare sau carantină și au fost aplícate 141 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor privind circulația persoanelor cu o valoare total de 295.227 lei.
Au fost întocmite 3 dosare penale, din care unul pentru zădărnicirea combaterii bolilor si doua dosare pentru infracțiuni economice în contextul activităților de prevenire și combatere a coronavirusului.
La nivelul județului Suceava sunt 4309 persoane în autoizolare la domiciliu și 420 de persoane în carantină instituționalizată. Au ieșit din carantină 107 persoane.
“Prefectul județului Suceava, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, reamintește cetățenilor importanța respectării ordonanțelor militare, normelor de igienă și de distanțare socială.
Toate efectivele din sistemul de siguranță și ordine publică din județ sunt la datorie și acționează în sistem integrat pentru creșterea gradului de siguranță publică pentru cetățeni, dar și pentru a preveni și limita răspândirea infecției cu noul Coronavirus – Covid 19″, se precizează în comunicatul de presă al Prefecturii Suceava.
–
DAN PASCARU
reporter@ziaruldepenet.ro