Ieri la ora 06.55, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29 A, în afara localităţii Adâncata, un bărbat de 44 ani din Zvoriştea a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens, după care a acroşat un copac de pe marginea drumului.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, a unui bărbat de 50 ani și rănirea gravă a unui bărbat de 42 ani, ambii din Zvoriştea, pasageri în autoturism.
Victimele au fost transportate cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
SORIN NICA