În această dimineață, militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, situată pe strada Ion Creangă.
Incendiu în Fălticeni provocat de coșul de fum neprotejat corespunzător al unei case
Publicată de Ziarul de pe Net pe Joi, 23 aprilie 2020
La sosirea echipajelor, ardea acoperișul locuinței, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga gospodărie și la o locuință învecinată.
A ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 100 mp. și s-au degradat podul clădirii, aparate electrocasnice și obiecte de mobilier.
Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza efectului termic generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.
–
SORIN NICA
Foto : ISU Suceava