Directorul medical al Spitalului Judeţean Suceava Valeriu Gavriloci a declarat că numărul oficial al deceselor din cauza COVID-19, în unitatea medicală, este de 223, dintre care 37 din luna martie care apar în statistici ca suspecţi.
”De la 1 mai au fost 18 decese.
În luna aprilie, conform certificatierului de la morgă, au fost 149 decese, iar în luna martie, pentru că vorbim de începutul pandemiei şi de nişte raportări care la vremea aceea nu erau foarte clar standardizate, confirmate de DSP sunt 19 cazuri.
La acestea se pot adăuga câteva cazuri, e vorba de cele decedate în UPU şi la Serviciul de Medicină Legală, în aprilie şi martie, dar cifrele nu se schimbă semnificativ.
În martie se mai adaugă un număr de suspecţi, 37, aşa sunt ei în statistică, suspecţi”, a spus el.
La ora când Gavrilovici făcea aceste declarații, care totalizează 223 decese + suspecți, în județul Suceava erau raportate oficial de către Direcția de Sănătate Publică 164 decese provocate de coronavirus.
BEATRICE OȘEAN