Ieri, la ora 16.45, în timp ce conducea autoutilitara pe DJ 175 din Breaza, într-o curbă periculoasă la stânga, un bărbat de 36 ani din Câmpulung Moldovenesc s-a angajat în efectuarea unei manevre de depăşire neregulamentară a ansamblului de vehicule format din autoutilitară ce tracta o remorcă, încărcată cu material lemnos.
În momentul depăşirii, a surprins şi accidentat un bărbat de 66 ani din Breaza, care se deplasa pe bicicletă în aceeaşi direcţie de mers, în faţa ansamblului de vehicule şi care a schimbat brusc direcţia de mers spre stânga, fără să se asigure din spate, cu intenţia de a pătrunde pe un drum secundar, ieşind practic în faţa autoutilitarei aflată în depăşire.
În urma impactului, biciclistul a fost proiectat pe carosabil, suferind grave leziuni în urma cărora a survenit decesul.
Conducătorii auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din primele verificări efectuate la faţa locului s-a stabilit o culpă comună în dinamica producerii accidentului, respectiv efectuarea manevrei de depăşire neregulamentară a conducătorului autoutilitarei şi culpa biciclistului care a schimbat brusc direcţia de mers spre stânga fără să se asigure corespunzător.
–
SORIN NICA