IPS Pimen (90 ani), arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a decedat în urma complicațiilor generate de coronavirus.
Din 20 aprilie, el se afla sub tratament la Secția Terapie Intensivă a Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș din București.
Pimen (nume de botez Vasile Zainea) s-a născut la 25 august 1929 în comuna Grebănu, județul Buzău, studiile superioare le-a urmat la Institutul Teologic Universitar din București (1953 – 1957), apoi la Universitatea din Köln – RFG (1976 – 1977).
După absolvirea facultății, a fost numit stareț la Mănăstirea Putna (1957 – 1961), iar în 1975 a fost ridicat la rang de arhimandrit.
În perioada comunistă, Pimen a îndeplinit câteva misiuni peste hotare: în cadrul Arhiepiscopiei misionare ortodoxe Române din Statele Unite și Canada (1977) și la reprezentanța Patriarhiei Române din Ierusalim (1978 – 1979).
A fost arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților timp de 29 de ani, din 1991, anul reînființării arhiepiscopiei.
În octombrie 2007, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a ajuns la concluzia că, potrivit documentelor studiate, Pimen a avut legaturi atât cu Securitatea, cât si cu Direcția de Informații Externe, având numele conspirative Sidorovici și Petru.
Pimen a contestat decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a respins irevocabil recursul.
El a redeschis mai multe lăcaşuri închise în perioada comunistă, printre care Mănăstirea Voroneţ şi Mănăstirea Humorului.
Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor a fost distins cu Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Mare Cruce de către preşedintele Emil Constantinescu.
–
DAN PASCARU