Aseară, militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ilișești, au intervenit cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din Ilișești.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la două anexe gospodărești, construcții corp comun din lemn, cu învelitoare din azbociment, cu pericol de propagare la două case aflate în apropiere.
Au ars o magazie pe o suprafață de aproximativ 50 mp. și o bucătărie de vară, pe aceeași suprafață, circa 3 metri cubi lemn de foc și 20 de baloți de paie.
În incendiu a pierit un câine.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.
SORIN NICA
Foto : ISU Suceava