Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat cercetat pentru transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit (HIV/SIDA).
Persoana vătămată și inculpatul sunt vecini într-o localitate rurală din județul Suceava.
Încă din anul 2011 inculpatul obișnuia să-l cheme pe vecinul său, la acea vreme în vârstă de 16 ani, să-i presteze diverse munci în gospodărie, minorul primind, în schimb, dulciuri şi bani, fiind lăsat de inculpat să se joace pe calculator, rămânând chiar peste noapte la el.
Bărbatul a fost depistat, la data de 7.10.2014, ca fiind purtător al virusului HIV/SIDA.
Începând cu anul 2011 până în august 2016, bărbatul a avut o relaţie de prietenie cu minorul, întreţinând relaţii sexual orale şi anale neprotejate.
Persoana vătămată nu a mai întreţinut niciodată raporturi sexuale cu alte persoane, nu a făcut transfuzii de sânge şi nu a fost internată într-o instituţie medicală până în 2017.
În anul 2017 el s-a îmbolnăvit foarte rău şi, în urma analizelor efectuate, s-a constat că suferă de HIV/SIDA.
Iniţial nu şi-a dat seama cum a putut contacta această boală, dar la un moment dat, când era internat la spital, bărbatul a venit la el şi i-a spus să nu zică nimic părinţilor despre relaţia lor şi să declare că a întreţinut relaţii sexuale cu o fată.
Atunci persoana infectată a aflat că bărbatul este şi el bolnav de HIV/SIDA şi l-a infectat şi pe el cu bună-ştiinţă.
Perioada de referinţă, care face obiectul dosarului, este cuprinsă între anul 2014 – în care inculpatul a fost testat pozitiv la infecţia cu HIV şi anul 2016 – an declarat, de persoana vătămată, ca fiind ultimul în care ar mai fi întreţinut raporturi sexuale.
Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Suceava.
–
SORIN NICA